Instacamp 19 a fost primul eveniment la care am participat în calitate de blogger. Am fost super entuziasmată de concept, speakeri și format, așa că mi-am luat agenda și-am plecat spre JW Marriott plină de curiozitate și energie pozitivă. Instacamp 19 a fost despre autenticitate Dacă ar fi să însumez toate discursurile vorbitorilor și să le pun sub o umbrelă,…
Bună, eu sunt Irina și, la un moment dat, am urât femeile. Nu pe toate. Doar pe cele pe care le percepeam mai frumoase, mai deștepte sau mai îndrăznețe decât mine. Aia arată prea mișto și e prea aranjată tot timpul. Normal, dacă stă doar la sală și în fața oglinzii toată ziua. Eu n-am timp de așa ceva. Aia…
În urmă cu o lună am scris un articol despre limitele care ne sunt impuse (de cele mai multe ori, de către noi înșine) și care ne împiedică să facem ce ne-am dori. Acum o să folosesc fraza aia clișeică: „pentru că mulți dintre voi m-au întrebaaat…”. Dar hei, ce să vezi, chiar am primit o mulțime de reacții, printre…
Când eram la grădiniță, educatoarea îmi zicea mereu că aș putea deveni un adult genial, dar că nu știe ce o să mă fac cu sensibilitatea asta care mă caracterizează. Ce-i drept, uneori plângeam când mă lăsa mama în clasă și de-abia așteptam să vină ora prânzului, să îi văd pe ai mei la ușă și să mă simt din…