Rețeta mea de împrietenire cu toamna conține scorțișoară, mult ghimbir și un aragaz pornit la foc mare. Nu știu dacă pentru a găti sau pentru a-mi încălzi corpul amorțit.

Vom avea nevoie de următoarele ingrediente…

Relația mea cu toamna a fost mereu una ciudată. Acum, la 25 de ani, încă sunt anxioasă când simt aerul rece și când văd pe geam prima ploaie. Nu este una de vară, ca o pauză binemeritată după un soare puternic care îți sfredelește pielea cât e ziua de lungă. Este o ploaie care parcă pătrunde până în piept, unde se face ghemotoc și urcă până-n gât, sub forma unui nod greu și îmbibat în apă rece. Și rămâne acolo până la primul fulg de nea.

Dovleac copt, cu marginea puțin caramelizată, 300 de grame. Două linguri pline cu ghimbir proaspăt, ras. Lapte de cocos, aproape o conservă. Scorțișoară, după gust.

Sunt băgată toată în pătură, ca un burrito, când aud alarma și pe mama oprind-o. Vine la mine, mă dezvelește un pic, îmi pune o mână ușoară pe umăr și îmi șoptește să mă trezesc, cât poate ea de frumos. Trag pătura grea și caldă înapoi, ca și cum încerc să mă apăr de realitate cu ea. Nici nu știu dacă încă e noapte sau s-a făcut dimineață.

Reușesc, într-un final, să mă ridic din pat și să mă uit pe geam. Plouă. Bineînțeles că plouă. Picăturile mari lovesc cu zgomot asfaltul, iar afară e beznă. Dacă aș putea să mă întorc în pat, poate că nici nu m-ar deranja. Totuși, știu ce urmează.

Se pune dovleacul în blender și se transformă în piure, apoi se amestecă bine cu celelalte ingrediente.

Mă îmbrac pe pilot automat, ieșim din casă și parcurgem străduța din fața blocului, sub umbrele. Intrăm pe poarta grădiniței și deja simt un gol în stomac. O prind mai strâns pe mama de mână.

Pentru că și ea, și tata lucrează extrem de mult, încă de la prima oră a dimineții, mă lasă la grădiniță foarte devreme. Nu îmi amintesc la ce oră, dar știu că în clădire nu sunt decât paznicii și femeile care lucrează în bucătărie. Rămân în fiecare dimineață cu ele. Încearcă să mă țină de vorbă, să-mi arate cum gătesc. Mă știu drept „plângăcioasa”. Odată, pentru că am plâns atât de tare, am vomitat pe covorul de la intrare.

În timp ce doamna Geta mă trage de o mânuță, să vin cu ea în clasă, îi mai arunc o privire speriată mamei, care îmi face cu mâna și îmi promite din nou că vine să mă ia repede, la prânz. Se întoarce cu spatele și fuge, pentru că deja a stat prea mult și o să întârzie iar la birou.

O văd pe mama cum se îndepărtează, sub umbrela ei roșie, în timp ce stau în clasa goală și mă uit pe geam. Îmi șterg lacrimile cu mâneca, deși aș mai plânge un pic.

Se lasă totul să fiarbă la foc mic, chiar dacă e frig și îți vine să dai focul mai tare.

Păi, poate de-asta toamna îmi creează mereu anxietate. Pentru că toate amintirile mele cu ea conțin lacrimi, frig, mâna mamei strânsă cu disperare de mâna mea și o sală goală de grădiniță. Și, mai târziu, aceeași frică, dar pusă în curtea școlii, unde îmi era rușine să plâng.

„Gata!”, îmi zic, „vreau neapărat să-mi creez amintiri noi și plăcute cu toamna asta care ar fi chiar ok, dacă n-ar ploua toată ziua și dacă n-aș asocia-o eu numai cu lucruri urâte”.

Cât timp fierbe supa, se taie niște pâine, se întinde pe hârtie de copt și se presară cu sare, piper și ulei de măsline. Se adaugă și semințe de dovleac și se bagă la cuptor.

Torn supa în castron, pun deasupra crutoanele fierbinți și semințele. Mai pun și puțin ulei de dovleac, doar așa. Gust și închid ochii. Mmm, da, parcă și nodul ăla din gât se înmoaie și se desface, încet-încet. Ba parcă ar merge și un Pumpkin Spice Latte. Basic? Poate.

P.S.: Inițial, am scris textul de mai sus (într-o formă ceva mai brută) în jurnal, când încercam să-mi dau seama de unde îmi vine anxietatea asta puternică ori de câte ori aud „toamnă”. Și de ce mă enervează atât de tare oamenii care de-abia așteaptă vremea oribilă din octombrie. Dacă ești printre ei, hei, bună, nu mă mai enervezi la fel de tare. Lucrez la împrietenire, iar toamna pare chiar de treabă anul ăsta. Poate pentru că soarele verii încă își mai face veacul pe-aici. We’ll never know…

Write A Comment