Bună, eu sunt Irina și, la un moment dat, am urât femeile. Nu pe toate. Doar pe cele pe care le percepeam mai frumoase, mai deștepte sau mai îndrăznețe decât mine.

Aia arată prea mișto și e prea aranjată tot timpul. Normal, dacă stă doar la sală și în fața oglinzii toată ziua. Eu n-am timp de așa ceva. Aia prea face pe interesanta, vrea atenție. Aia râde prea tare și gesticulează exagerat. Aoleu, ce attention seeker!

Da, recunosc, am avut toate gândurile astea.

Vai, Irina, pe bune? E 2019, wtf? Noi, fetele, ar trebui să nu ne judecăm și să ne tragem în jos una pe cealaltă.

Știu. Așa e. Și mai știu și că tu, femeie, la un moment dat, ai picat în aceeași „capcană” ca și mine. Cu sau fără intenție. Nu plec de la o premisă, ci îți spun că am observat asta la prietenele, rudele și cunoștințele mele.

Aș vorbi despre yoga ore în șir. De ce e minunată, de ce schimbă vieți, de ce nu este ceea ce pare pentru mulți. Săptămânile trecute au avut loc câteva premiere: am fost la câteva ore de yoga feminină și am fost pentru prima dată la Sunt un copac Yoga Studio.

După sesiunile astea de care vă zic, am simțit imediat să împărtășesc bucuria și hype-ul cu toată lumea, așa că – tot pentru prima dată – m-am filmat și am pus niște video stories pe Instagram. Am făcut și niște polluri și se pare că există destul de multe persoane interesate de subiect.

De ce am început să vorbesc despre yoga? Pentru că asta m-a ajutat sa ajung la concluzia fantastică: wtf, eu chiar am urât, la un moment dat, toate femeile astea mișto?!

Sesiunile la care am participat eu au fost legate de feminitate și de energia creatoare din noi, femeile. Timp de câteva ore, am putut să mă concentrez pe mine, pe ce simt și pe ce gândesc. Despre mine, despre lume, despre alte femei.

Momentul cheie

Sunt în studioul de yoga, pe saltea. Lângă mine este o tipă cam de vârsta mea. Super frumoasă. Fix genul pe care, odată, aș fi judecat-o în gând din cauza propriilor mele insecurități.

Exercițiul următor sună cam așa: trebuie să stăm față în față, să ne privim în ochi și să ne ținem de mână. Hang in there, și mie mi s-a părut mega awkward la început!

Ne transmitem din priviri că ne vedem, ne respectăm, ne onorăm și știm că suntem una și aceeași. Avem aceleași nevoi. Amândouă vrem să fim iubite, apreciate, văzute și ascultate. Curg lacrimi. Ne îmbrățisăm.

Ideea principală este că, în prezent, e prea mult hate între noi, gagicile. Vrem să ne depășim una pe alta, fără să ne dăm seama că nu e nicio competiție. Ne dorim să fim noi cele mai x și y, fără să știm că putem fi astfel și alături de celelalte.

Știi clișeul ăla, cum că băieții își spun pe față ce nu le convine, apoi se împacă la o bere, iar noi ne zâmbim mereu frumos și, de fapt, ne vine să ne tragem de păr una pe alta? Trebuie să înceteze! Și asta se poate întâmpla doar dacă eu, tu și prietenele tale încetăm să o mai bârfim pe tipa aia. Ce dacă s-a îmbrăcat nu știu cum? Ce dacă râde zgomotos? Ce dacă?

Ar fi culmea să fac morală, dat fiind ce v-am povestit mai sus. N-am să fac asta. Sunt pe net suficiente citate inspiraționale cu „iubește-ți surorile, ignorantă care ești!”. Și oricât de mult ți-ai spune „mhm, ok, hai că încerc să nu o mai judec pe aia în liniște, not cool”, nu o să reușești decât atunci când…

…înțelegi ce traume feminine porți în interior.

De foarte multe ori am zis că eu prefer să stau în grupuri în care majoritari sunt băieții, pentru că fetele sunt too much drama (a se citi „mi se pare că EU sunt prea emoțională, prea „dramatică”, prea sensibilă, pentru că așa mi s-a spus toată copilăria și am înțeles că e un lucru rău). Ha!

Hate-ul pentru alte femei vine din lipsa de încredere în propria feminintate.

Sună banal, dar e atât de greu să conștientizezi cu adevărat ideea asta. Te invit să te iei la întrebări și să vezi de ce nu îți dai voie să fii și tu la fel de frumoasă, deșteaptă, îndrăzneață ca fetele alea pe care le-ai criticat odată. Ce te oprește? De ce ți-e frică?

Uite, mie (încâ) îmi e frică de judecata celorlalți. Mi-e frică să fiu complet vulnerabilă. Cum să pun eu pe blog un articol despre feminitate, yoga și iubire? Cum să vorbesc eu despre asta, de parcă aș fi mare cunoscătoare? Și oricum, eu mi-am ținut în interior, până acum, toate preocupările și interesele astea.

O să creadă toți că am luat-o razna pe woo-woo hippie self-love shit. Cum să mă apuc, dintr-o dată, să le exprim așa… public?Uite așa. Îi dau Publish în cinci minute și văd ce se întâmplă.

Am textul ăsta în drafts de vreo săptămână. Știu că nu e cel mai coerent sau cel mai rațional și nici nu am pretenția să fie.

Este doar ceva ce voiam să exprim, sub orice formă. Un sâmbure, o idee, un început care, poate, o să te facă să te gândești mai mult la tine. Să te iubești, dar nu așa cum ți-o spun citatele fade despre fericire.

Să te valorifici autentic, să știi că hei, chiar ești o ființă mișto și meriți să fii exact așa cum vrei tu. Nu e nimic greșit în a fi mereu aranjată și îndrăzneață sau în a „te da în spectacol”. Damn it, nu e ceva greșit să vrei atenție! Să terminăm cu ideile astea, zic. Nu fac decât să ne pună limite inutile.

Write A Comment