Acum că v-am povestit ce e de făcut în Amsterdam și unde se mănâncă bine, am zis să scriu și despre bugetul necesar unei vacanțe aici. La unele lucruri mă așteptam, despre altele am citit înainte, în timp ce câteva m-au cam luat prin surprindere.

Dar hai să trecem direct la subiect, cu mențiunea că am stat 6 nopți în Amsterdam, iar bugetul pe care vi-l prezint este per persoană.

Buget pentru Amsterdam: cât costă 6 zile în capitala Olandei

1. Transport

Pe biletele de avion București – Amsterdam și retur am dat în jur de 180€ (Tarom, clasa economy, bagaj de cală inclus, mâncare inclusă, selecția locurilor inclusă). Aici nu prea sunt variante, căci liniile aeriene low cost nu operează zboruri directe, singurele opțiuni fiind Tarom și KLM. Noi ne-am luat biletele cu vreo lună și jumătate înainte de plecare, dar poate am fi găsit prețuri puțiiin mai mici dacă ne grăbeam mai mult.

Extra tip: Dacă vreți să economisiți și sunteți dispuși să vă plimbați un pic, puteți cumpăra bilete de avion ieftine spre Bruxelles, ca apoi să luați trenul până în Amsterdam. Călătoria cu trenul durează vreo 4 ore și puteți avea norocul de a găsi o combinație avantajoasă de bilete.

De la aeroportul Schipol până la Gara Centrală am mers cu trenul, iar biletele au fost 5€/sens, deci 10€ dus-întors. Este cea mai rapidă și cea mai ieftină variantă.

În ceea ce privește transportul în oraș, am analizat situația pe toate părțile. Vă las și vouă aici un link util, unde puteți vedea care sunt variantele disponibile.

Am ajuns la concluzia că un abonament valabil pentru 6 zile (metrou, tramvai, autobuz și bus de noapte) este cea mai bună opțiune. Am dat pe el 33€ și l-am cumpărat de la automatul GVB din fața gării Amsterdam Centraal.

În total, tot transportul ne-a costat 223€/persoană.

2. Cazare în Amsterdam

Vacanța asta a fost destul de impulsivă. Știam de ceva vreme că vrem să mergem în Amsterdam la un moment dat, dar acum am zis „ok, uite biletele de avion, hai că vedem după!”.

Următorul pas a fost să căutam cazare, iar aici ne-am împotmolit puțin. Suntem obișnuiți să ne cazăm prin Airbnb din mai multe motive (preț redus, apartamente cu personalitate, întâlnit localnici și, implicit, aflat ponturi prețioase).

Dând scroll pe Airbnb, am constatat că prețurile sunt la fel de mari ca la hoteluri, iar poziționarea nu este chiar cea mai bună. Am vrut ceva cât de cât central, pentru a nu pierde timpul în tranzit, așa că am început să ne uităm și pe Booking.com, să vedem care-i treaba.

Long story short, când am dat peste Moxy, nici n-am mai stat pe gânduri. Este un hotel plin de personalitate, cu staff super prietenos și un vibe pozitiv pe care nu știu să-l descriu. Camerele au ferestre imense și o priveliște minunată spre port, unde apusurile sunt magice. De la hotel până în centrul Amsterdamului faci 15 minute, cu un autobuz ce te lasă chiar la Gara Centrală.

Prețul pentru o cameră dublă, pentru 6 nopți, cu mic dejun inclus, a fost de 600€ (deci 300€/persoană). Știu, și mie mi se pare mult, însă cazare în Amsterdam, în august (și nu numai), decentă și poziționată ok, cu mic dejun, sub 100€ pe noapte este foarte greu de găsit.

3. Bilete pentru muzee și atracții turistice

În articolul precedent v-am povestit despre activități gratuite în Amsterdam, dar și despre cele cu bilet, care chiar merită o vizită. Iată cam care sunt prețurile:

  • Anne Frank Museum – 10€, biletele se cumpără doar de pe site
  • Moco Museum – 11€, bilet cumpărat online, cu reducere de 20%
  • Katten Kabinet – 7€
  • ADAM Lookout – 18€ (acces + leagăn)
  • Micropia – 16€
  • Cannabis College – 3€

În total, 65€/persoană.

4. Alte cheltuieli

Pe lângă ce am menționat mai sus, am mai avut la noi cam 250€/persoană, cheltuiți pe mâncare, băutură, chestii random, suveniruri și alte bazaconii.

Așadar, pentru o vacanță de 6 zile în Amsterdam, cu toate cheltuielile incluse, de la avion la suveniruri, am dat în jur de 800 EUR fiecare.

5. Cheltuieli neprevăzute și lucruri bine de știut

  • Bugetul poate varia, în funcție de preferințele și nevoile fiecăruia. Poate unii vor să meargă doar pe jos, alții nu sunt interesați de muzeele menționate de mine, alții vor să viziteze mai multe locuri etc. Mâncarea este și ea un factor, simt că am fi putut redus mult din buget la acest capitol, dar chiar am vrut să experimentăm, așa că it is what it is.
  • Bicicletele costă de la 10 la 15€ pe zi, însă majoritatea firmelor care închiriază cer un depozit chiar și de 100-200€ cash (am pățit). Alții cer actele de identitate drept garanție, însă noi am preferat să fim paranoici precauți și să nu ne lăsăm buletinele nicăieri. Nici acum nu știu care e cea mai ok soluție, dar chiar îmi pare rău că n-am mers deloc pe bicicletă.
  • Atenție la depozit, în general. Noi am aflat când am ajuns la hotel că ni se vor ține câteva sute de EUR drept garanție. Poate am fi aflat de la început, dacă citeam termenii și condițiile alea până la final, dar cum probabil nici tu nu faci asta, am zis să menționez.
  • Nu toate localurile accepta plata cash și cu card. Multe magazine acceptă un singur tip de plată și este bine să întrebi sau să te uiți după afișe, pentru a evita situațiile neplăcute. Recomand să ai cu tine un card Revolut (click aici pentru card gratuit + 50 RON cadou), e super util.

Șiii cam atât. Dacă aveți orice întrebări legate de buget sau Amsterdam, în general, le aștept în comentarii și promit să răspund cât mai detaliat posibil. See ya! 🙂

Write A Comment