Am ajuns și la partea tricky a acestei călătorii: bugetul. Islanda este una dintre cele mai scumpe țări din Europa și am simțit asta din plin.
O să detaliez mai jos costurile cât pot de mult și o să calculăm și suma totală la final. Fac și mențiunea că s-a vrut o călătorie cât mai low budget, cu ocazionale experiențe pe care n-am vrut să ni le refuzăm. Am mâncat la restaurant o singură dată, în rest ne-am gătit fiecare masă. Am mai cumpărat doar câteva cafeluțe și pastries prin Reykjavik. Cele mai scumpe lucruri au fost trei experiențe: hike-ul pe ghețar și-n peștera de gheață, plus cele două băi geotermale, Vok Baths și Sky Lagoon. Uitându-mă înapoi, n-aș renunța la niciuna, totally worth it.
Am zis să punctez lucrurile astea ca să știți cum să vă raportați la costul final. Eu am mai citit articole de genul înainte de plecare și am zis „eh, or fi ăștia mai pe lux și splurging, au alt stil de a călători”. Dar nu a fost cazul, pur și simplu prețurile sunt foarte mari în comparație cu toate locurile în care am fost până acum prin Europa.
Buget pentru o vacanță în Islanda (două persoane, o săptămână)
Transport și cazare
- Bilete de avion cu Lufthansa, cu escală în Frankfurt, clasa Economy Light, bagaj de mână + rucsac – 2937 RON (594 EUR)
- Închiriere campervan Happy 2 EX, Happy Campers, pentru 7 zile, cu asigurare full – 6480 RON (1312 EUR)
- Cazare o noapte la un Guesthouse lângă aeroport (cea mai ieftină variantă găsită) – 500 RON (100 EUR)
- Taxi de la aeroport la cazare (am aterizat noaptea, era singura variantă – au fost 6-7 minute de condus și nu, nu ne-am luat țeapă, astea sunt prețurile pentru taxi) – 148 RON (30 EUR)
- Taxe de camping – în medie 120 RON/noapte x 6 = 720 RON (145 EUR)
TOTAL: 10.785 RON (2.181 EUR)
Alimentare campervan
TOTAL: 700 RON (140 EUR)
Cheltuieli locale (mâncare și cafeluțe)
- Două serii de cumpărături din supermarketurile Bonus și Kronan (un fel de Lidl așa) – 700 RON (141 EUR)
- Cafeluțe și snacks prin Vik și Reykjavik – 370 RON (75 EUR)
So, am dat 700 lei pe mâncarea pe o săptămână, adică 20 EUR/zi pentru doi. Un fel de mâncare la restaurant/fast food era cam 15-20 EUR. O singură masă, o singură persoană. Vă prindeți voi cam cât am scutit gătind.
Pentru că m-ați întrebat și ce naiba am gătit în camper, am avut așa: sandwich-uri cu hummus sau diverse mezeluri, omletă cu salată și roșii, iaurt skyr islandez cu ovăz sau avocado toast la micul dejun, supă la plic, paste cu sos, orez sau piure cu ciuperci, burgeri, orez cu tikka masala + gustări gen muffins, napolitane, you know, toate lucrurile pe care nu le mănânc acasă de obicei. :))
Apa e potabilă cam peste tot în Islanda și e super pură, deci n-am cumpărat decât două sticle, pe care le-am tot umplut pe drum.
TOTAL: 1070 RON (216 EUR)
Experiențe și bilete de intrare
- Intrare la Vok Baths, pachet basic cu o băutură inclusă x 2 – 434 RON (88 EUR)
- Intrare la Sky Lagoon, pachet basic basic x 2 – 488 RON (99 EUR)
- Drumeție pe ghețar și peștera de gheață, două bilete – 1000 RON (202 EUR)
TOTAL: 1922 RON (389 EUR)
Menționez că am avut și mici discounturi oferite de Happy Campers, compania de unde am închiriat camperul (10% la Vok Baths, 20% la un loc cu supe, stuff like that – nimic wow, dar s-au mai adunat).
Soooo, the grand total a fost pe undeva pe la 14.800 RON sau 3000 EUR – 2 persoane, 7 zile.
Bineînțeles, disclaimerul de rigoare că fiecare are spending habits diferite. Totuși, mai ieftin de atât nu știu cum ar fi putut să fie. Dacă tăiam experiențele „extra”, rămâneam cu 2600 EUR.
Concluzii
Poate cu un camper mai mic (cel mai mic), ar mai fi scăzut puțin costurile. Dar nu mult și, oricum, ar fi fost tricky rău de tot cu un spațiu mai mic decât am avut. Iar renunțarea la asigurarea completă nu o recomand sub nicio formă – ai nevoie de toate acele clauze, ca să stai liniștit. Și ca să nu ai nevoie de card de credit pentru închiriere.
A fost clar cea mai scumpă călătorie so far, raportat la numărul de zile și cheltuieli pe zi. Dacă merită nu mai are rost să zic. Merită din plin. If you have the chance, do it.