Atât în cazul Londrei, cât și în cazul Vienei, după ce am fost acolo prima dată, pe timp de vară, am crezut că am văzut tot ce se putea. Oh well, m-am înșelat în ambele situații.

Londra rămâne una dintre destinațiile mele preferate, mai ales după câteva zile petrecute acolo în perioada sărbătorilor de iarnă. Am avut senzația că m-am întors într-un loc drag, care a rămas la fel, dar peste care s-a așezat o păturică foarte cosy și festivă.

Dacă și tu ești un Christmas freak care împodobește bradul în noiembrie și căruia îi sclipesc ochii când vede decorațiunile în Ikea încă din octombrie, articolul ăsta e pentru tine.

7 lucruri pe care le poți face iarna în Londra:

1. O seară în Winter Wonderland

Winter Wonderland e târgul anual de Crăciun organizat în Hyde Park, care începe la mijlocul lui noiembrie și ține până la începutul lunii ianuarie.

În ce m-aș da eu dacă mi-aș asculta frica
Doar în așa ceva m-aș da, dacă mi-aș asculta frica

Da, știu, super aglomerație, clișeic, say what you want. Pe mine nu m-au descurajat cozile de oameni care efectiv se înghesuiau prin poarta de acces, pentru că… well, I’m a sucker for Christmas.

Atracțiile sunt chiar drăguțe și e o atmosferă foarte mișto în jur. Recomand Star Flyer (lanțurile care te ridică la 60 m), de unde se vede minunat tot parcul, cidrul fiert și ciocolata caldă Cadbury.

Ciocolată caldă Cadbury și un zâmbet
Ciocolată caldă Cadbury și un zâmbet

V-aș recomanda mai multe, doar că sunt o fricoasă și mă dau în foarte puține chestii când merg în parcurile de distracții. Totuși, am auzit că aduc rollercoasters super celebre în fiecare an și, ce-i drept, cele mai multe dintre ele arătau super fun.

Ah, da, era să uit de mâncare. Am găsit acest stand veggie unde aveau așa ceva:

Nu ceva extraordinar, dar mai mult decât decent
Nu ceva extraordinar, dar mai mult decât decent

Nu pot să zic că a dat norocul peste mine, dar nu am murit de foame așteptând la coadă la Star Flyer, deci a fost ok.

2. O bere festivă la The Anchor Bankside

Despre The Anchor se spune că este cel mai vechi pub din Londra, așezat chiar pe malul Tamisei. Există din 1615, a fost ars în marele incendiu din 1666 și reconstruit în 1676. De-a lungul anilor, s-au construit mai multe porțiuni și s-au adăgat zone noi, astfel că acum pubul arată ca un labirint imens.

Intrasem aici și vara, însă acum, înainte de Anul Nou, a avut un farmec aparte. Merită să bei o bere festivă (eu am încercat un Rockin’ Rudolf) și să admiri interiorul, pentru că efectiv este scos direct dintr-un film de Crăciun.

Eu și un Rockin' Rudolf :))
Eu și un Rockin’ Rudolf :))

Fiind chiar 31 decembrie, am primit și coifuri festive și tot felul de props pentru petrecerea de Revelion. Super drăguț, recomand!

3. O ședință foto la Annabel’s

Când spui Crăciun și Londra, spui direct Annabel’s. Decorul de sărbători este breathtaking. Sau extrem de lame, dacă ești Grinch; dar nu ești, pentru că încă citești articolul de față.

Fațada Crăciunistică de la Annabel's
Fațada Crăciunistică de la Annabel’s

Deși, la prima vedere, eu am crezut că e un magazin imens cu jucării, Annabel’s are o istorie lungă, fiind unul dintre cluburile exclusiviste ale Londrei. Înființat în 1963 de către Mark Birley, localul poartă numele soției sale, Lady Annabel Goldsmith.

Dacă vrei să faci cele mai mișto poze de Crăciun, găsești Annabel’s în zona Mayfair, 46 Berkeley Square.

4. O după-amiază în Shoreditch

Nu e chiar cea mai Christmasy zonă din oraș, dar merită un loc pe listă în orice anotimp. Pe timpul verii am ratat-o, așa că am dat acum o tură și a fost superb.

Am găsit mesajul din poza de mai jos chiar înainte de Revelion și mi s-a părut super relevant. L-am transformat în motto-ul meu pentru 2019.

De pe zidurile din Shoreditch adunate
De pe zidurile din Shoreditch adunate

În Shoreditch se găsesc multe dintre graffitti-urile lui Banksy, pubs mai puțin turistice și străduțe care de-abia așteaptă să fie descoperite.

Dacă ajungi aici, mergi și în Shoreditch Market, unde vei găsi tâguri de vechituri care mai de care: haine, viniluri, CD-uri, obiecte vintage, bijuterii și tot ce-ți poți imagina.

5. O plimbare prin Covent Garden

De Covent Garden m-am îndrăgostit din prima, de când am ajuns în celebra „curte” de la Neal’s Yard. Deși asociam locului un aer primvăratic, de Crăciun zona este decorată foarte mișto. Eu am prins și niște spectacole stradale, magic tricks și teatru chiar în Covent Garden Piazza, așa că am stat pe-acolo ceva vreme.

Una dintre atracțiile principale de anul ăsta
Una dintre atracțiile principale de anul ăsta
O fundă festivă și eu, și mai festivă
O fundă festivă și eu, și mai festivă

6. Oxford Street și Regent Street

O să fiu sinceră și o să zic că nu m-au dat pe spate. Da, eu, regina Crăciunului, spun despre cele mai împodobite locuri ever că nu m-au impresionat.

O parte din Oxford Street
O parte din Oxford Street

De fapt, străzile în sine ar fi foarte frumoase, dar NU în perioada sărbătorilor, când totul este extrem de aglomerat, iar bulevardele sunt circulate de zeci de biciclete turistice sinistre, cu luminițe orbitoare și muzică dată la maximum. Nope.

Dacă ajungi, totuși, pe Regent Street, oprește-te la Maddox Gallery, care în perioada sărbătorilor este decorată superb.

7. O zi liniștită în Mica Veneție

Nu știu cât de mult seamănă cu Veneția ca vibe, pentru că n-am ajuns acolo încă, dar zona asta a Londrei e perfectă pentru o după-amiază în care tot ce vrei e să te relaxezi. Mai ales dacă ești ca mine, după câteva zile de vizitat cele mai aglomerate locuri din Londra, fix în perioada sărbătorilor de iarnă. Yep, plimbarea asta a mers la fix.

Mica Veneție pustie pe 1 ianuarie
Mica Veneție pustie pe 1 ianuarie
Mica Veneție se unește cu Paddington
Mica Veneție se unește cu Paddington

Ca să ajungi cât mai ușor, coboară la stația de metrou Warwick Avenue, pe linia Bakerloo.

Extra:

Dacă tot mergi în zonă, rămâi un pic în Paddington și ia prânzul la Pizza Express.

Pare o recomandare destul de random și, de fapt, chiar așa e. Nu am avut nicio secundă pe listă să merg până în Paddington pentru o pizza, dar așa s-a nimerit. După câteva ore de plimbare prin zonă, eram înghețați, obosiți și cu o foame incredibilă.

Și cum ne făceam planul să mergem spre cea mai apropiată stație de metrou, ne-a apărut în cale un banner mare cu „veggie pizza”. L-am considerat un semn și am intrat. Deci, dacă te hotărăști să vizitezi Little Venice, poți lua prânzul aici.

Veggie pizza în Paddington
Veggie pizza în Paddington

În meniu găsești pizza vegană și alte câteva opțiuni (vezi meniul vegan aici), iar peste 60% din meniu este vegetarian. So much win! Aș menționa și cocktailurile, care sunt super bune, dar nu vreau să eclipsez minunăție de pizza.

So, cam asta a fost sau atât am apucat eu să văd de data asta. Am ajuns în Londra în 2018, am plecat în 2019 și sper să mă întorc, la un moment dat, în orașul ăsta viu și colorat. Dacă am ratat ceva, do let me know, să fie lista completă.

Write A Comment